1000 De Altare

Isus a spus despre unii oameni care se rugau un lucru foarte scurt: li se pare. Li se pare că, dacă spun multe cuvinte, vor fi ascultați. Nu erau atei. Se rugau. Doar că se bazau pe o părere pe care nimeni nu le-o verificase vreodată. Oprește-te aici o clipă și pune-ți întrebarea în dreptul tău. Ce crezi tu, în adâncul inimii, că face o rugăciune să fie ascultată? Nu ce ai răspunde la o întrebare teologică — ci ce crezi cu adevărat, în clipa în care îngenunchezi. De unde știi? Cine ți-a spus? Și unde scrie? Pentru că multe dintre lucrurile pe care le credem despre rugăciune nu ne-au venit din Scriptură. Le-am auzit. Le-am repetat. Și, fără să ne dăm seama, ele stau acum între noi și Dumnezeu. Unii sunt convinși că, dacă ai credință adevărată, e de ajuns să te rogi o singură dată. Sună evlavios. Dar ce facem atunci cu noaptea din Ghetsimani, unde Isus a spus de trei ori aceleași cuvinte? Alții sunt convinși că, dacă nu ești curat ca un cristal, Dumnezeu nu are cum să te asculte. Și așa ajung să se roage fără să creadă că vor primi. Dar ce facem atunci cu Samson? Cu Petru? Vezi cum funcționează? Un adevăr real, împins la extremă, ajunge să lucreze împotriva ta. Așa lucrează cel rău din capitolul al treilea al Genezei: nu neagă ce a spus Dumnezeu, ci îl duce la extremă. În acest mesaj îți dau un exercițiu foarte simplu. Atât de simplu încât un copil îl poate face în zece minute — și tocmai de aceea majoritatea adulților nu îl vor face niciodată... Dar poate tu îl vei face... și îți va duce viața de rugăciune la o altă treaptă...

Un om stă singur sub un smochin. Nu-l vede nimeni. Nu știe nimeni ce face acolo, ce spune, ce frământă în inima lui. Mai târziu, un străin îl privește în ochi și îi spune: te-am văzut, când erai sub smochin. Iar omul acesta — sceptic cu o clipă înainte, ironic chiar — cade și mărturisește că Cel din fața lui este Fiul lui Dumnezeu. Ce s-a petrecut sub smochinul acela? Scriptura nu ne spune. Dar ne spune ceva mult mai important: că a contat. Că ceea ce a făcut Natanael înainte să ajungă în fața lui Isus a hotărât ce a primit când a ajuns acolo. Și acum întoarce lucrul acesta spre tine. Peste câteva zile te vei trezi la unsprezece, la miezul nopții, la ora unu. Te vei ridica în întuneric ca să te închini. Și vei duce cu tine, fără să vrei, tot ce ai fost în ziua aceea. Fiecare gând pe care l-ai hrănit. Fiecare conversație. Fiecare lucru pe care l-ai spus cuiva și pe care ai vrea acum să nu-l fi spus. Pentru că Dumnezeu nu te vede doar în clipa în care ajungi înaintea Lui. Te vede și înainte. Unora, Domnul Isus le spune: te-am văzut când erai sub smochin. Altora ar avea de spus cu totul altceva despre ora unsprezece a dimineții aceleia... În mesajul acesta vei auzi ce a făcut Elisei când trei împărați au venit să-i ceară un cuvânt de la Domnul și el era prea tulburat ca să-l primească. Cererea lui pare ciudată — până înțelegi pentru cine a făcut-o de fapt. Abia după aceea a venit mâna Domnului peste el. Vei auzi și diferența dintre o închinare în care cânți și una care te transportă — și ce se petrece cu rugăciunea ta după aceea. Iar la sfârșit îți las o probă pe care o poți verifica singur, într-o singură zi. Ascultă mesajul până la capăt. Apoi, dacă poți, ia-ți timp să stai tu însuți "sub smochin", înainte de a te înfățișa înaintea Lui.

Închide ochii o clipă și imaginează-ți ora trei dimineața. Casa e tăcută. Telefonul e pe silențios. Nu mai e nimeni treaz care să-ți ceară ceva. Și tu ești în picioare, în întuneric, nu pentru că ai o urgență, ci pentru un singur motiv: ca să-L onorezi pe Dumnezeu. Patruzeci de nopți la rând. Poate te întrebi de ce noaptea. Mulți întreabă. Cineva care merge la biserică de cincisprezece ani m-a privit mirat: „De ce vă rugați noaptea?" Atunci l-am întrebat și eu ceva simplu. Când petrecea Domnul Isus cel mai mult timp în rugăciune? Deschide Scriptura și vezi singur. Apoi gândește-te de ce ieșirea din Egipt s-a făcut noaptea. De ce, în plină zi, la cruce, s-a făcut întuneric. De ce un înger, luptând cu un om, a spus: lasă-mă să plec, se crapă de ziuă. Nu e o coincidență. Există un motiv, și e scris. Ți-l arăt în mesaj. Dar înainte de asta, te rog să te oprești asupra unui lucru care taie adânc. Poți să nu mănânci patruzeci de zile și să nu se întâmple absolut nimic. Isaia a scris despre oameni care s-au plâns exact așa: „Postim, și Tu nu vezi." Iar răspunsul pe care l-au primit ar trebui să ne oprească pe toți în loc. Pentru că postul nu e o chestiune de ceas și de farfurie doar. Iar dacă intri în aceste patruzeci de zile crezând că e doar despre ce mănânci și când, te vei înșela singur. Îți spun asta ca unul care a trecut prin asta. În acest mesaj găsești, în sfârșit, partea practică: ce înseamnă un altar de închinare, intervalul exact în care mâncăm, ce facem între unsprezece seara și șase dimineața, ce e de făcut dacă ai o problemă de sănătate sau aștepți un copil, și — mai important decât toate — ce anume trebuie să fie neobișnuit în aceste zile, ca să nu ajungem la capătul lor exact așa cum le-am început. Gândește-te la Estera. Avea o problemă urgentă, de viață și de moarte. Și totuși, primul lucru pe care l-a făcut nu a fost să ceară. Ce a făcut în locul cererii, și ce a primit după aceea, îți spune tot ce trebuie să știi despre aceste patruzeci de zile. Ascultă mesajul până la capăt. Apoi trimite-l cuiva pe care vrei să-l aduci alături. P.S. Îngerii de pe scara lui Iacov se urcau și se coborau. Dacă închinarea ta urcă, ceva coboară din Cer inapoi. Am văzut asta prea des ca să mai cred că e o figură de stil.

Am auzit un singur lucru, spus într-o situație fără ieșire, și nimic nu mi s-a părut vreodată mai absurd. Primul meu gând a fost că omul nu înțelesese nimic din ce îi spusesem... Am fost șocat. Am fost confuz. Și tocmai din acel lucru absurd am învățat o lecție care mă ajută până azi...

Cei din armata lui Saul aveau totul de partea lor: Legea, templul, promisiunile și credința în Dumnezeul lui Israel. Patruzeci de zile mai târziu, Goliat era tot acolo. A venit un băiat cu praștia. Uriașul a căzut într-o singură zi. Ce avea băiatul acela și nu aveau ei? Nu era un alt Dumnezeu. Era același. Iar asta ar trebui să ne oprească pe toți în loc. Pentru că întrebarea care urmează doare: oare Goliatul din viața mea nu cade nu pentru că Dumnezeu nu mai lucrează ca în Biblie, sau pentru că am exact aceeași credință ca cei din armata lui Saul? Iar aceea nu a rezolvat nimic 40 zile. Cercetați Scriptura și veți găsi același tipar de patru ori: Ucenicii au trezit un Om adormit, convinși că El poate opri furtuna. El a oprit-o. Apoi le-a spus: „Cum, tot n-aveți credință?" Un ofițer roman, păgân, a cerut un singur cuvânt. Isus a spus că nu a găsit în tot Israelul o credință ca a lui. O femeie străină, respinsă, a primit exact ce a cerut. „Mare este credința ta." Oamenii din propria Lui sinagogă posteau și se rugau. Isus S-a mirat de necredința lor. Pot deci să cred în Dumnezeu, să fiu religios — și totuși să am o necredință care Îl miră pe Mântuitorul...(aiaaiaiaiaiaia) Toți cei de mai sus credeau în Dumnezeu. Numai unii au văzut rezultate. Iacov ne spune de ce: există o credință generică, bună în sine, dar la care nu trebuie să ne oprim — și demonii cred, scrie el, și se înfioară. Există, așadar, o credință generică, bună, dar care nu vă va aduce rezultate în fața multor provocări. Și există alta, foarte specifică, care produce rezultate. Deosebirea dintre ele se vede limpede în fiecare din cele patru istorisiri, în clipa în care știți ce să căutați. Acest mesaj vă arată exact ce să căutați, cu textele deschise în față. P.S. Cei din sinagogă posteau. Se rugau. Rezultatul a fost zero. Marcu 6 — verificați singur, apoi ascultați mesajul înainte de a începe postul. Pentru că, dacă vreți rezultate, trebuie să înțelegeți nuanța dintre credință și credință.