Paula Hriscu, o emoție care nu se explică, doar se simte. Un om care parcă nu aparține grabei lumii de azi, ci vine dintr-un loc mai curat, mai liniștit, ca o adiere dintr-o altă galaxie. Vocea ei, descoperită târziu, după 20 de ani, nu doar că se aude, ci se așază în tine, îți îngheață sufletul pentru o clipă, apoi îl încălzește încet... Fie că sunt pricesne sau cântece senine, nu ai cum să rămâi neatins, pentru că fiecare notă poartă ceva care ajunge direct la inimă. Iar povestea ei te face, pe de o parte, să te cutremuri în tăcere și să te întrebi cum poate un suflet atât de curat să ducă atâta greutate, iar pe de altă parte, să înveți că lumina se naște tocmai din astfel de încercări. Pentru mine, a fost mai mult decât un simplu moment, a fost un dar, un colț de suflet în care am cântat alături de ea, un cadou pe care mi l-am oferit mie… de ziua ei. Paradoxal, poate, dar unele întâlniri nu țin de logică, ci de destin, iar pe aceasta știu că nu o voi uita niciodată.