O istorie subiectivă a muzicii românești

• 12 - Sinteză conceptuală privind muzica românească savantă

  Cum răspundem la întrebarea "care este aportul muzical-ideatic al României la cultura universală"? Am spus și o repet: găsim un spectru foarte larg de preocupări estetice și stilistice, de la asumarea unei "bune așezări" în tradiția muzicală, până la experimentul avangardist cel mai provocator. Și de o parte, și de alta, avem muzici bune, de calitate. Câteva dintre aceste piscuri ale gândirii componistice se transmit din generație în generație, formând filoane bogate de inspirație și influență, atât de estetică muzicală, cât și de tehnici de scriitură. În fiecare dintre ele vom întâlni două tipuri de idei: idei originale ab initio, de la început, fără corespondent în muzica universală; și idei adaptate din muzica universală, dar personalizate și filtrate în mod original. Aceste idei sunt surprinse prin câteva sintagme definitorii. Ca estetici componistice putem vorbi despre minimalismul arhetipal, poetica ethosului românesc, onirismul, integralismul postmodern, improvizația și metisajul estetic. Apoi, la nivelul tehnicilor de compoziție, avem: eterofonia și categoriile sintactice, morfogeneza și sistemele de acordaj, organizările modale diverse, serialismul vernacular, spectralismul, muzica electronică, polistilismul și comentariul meta-stilistic. Avem o cultură muzicală bogată și viguroasă, cu reale contribuții originale la patrimoniul muzical universal. Și putem merge mai departe continuând să inventăm, să creăm și să simțim în felul nostru propriu.

  --------  

  59:44
• 11 - Perioada post-revoluționară (1990-prezent)

  Pe 25 decembrie 1989, în plină revoluție, la Conservatorul din București are loc o ședință a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor. Luările de cuvânt sunt de tot felul: unele mai mânioase și vituperante, altele mai împăciuitoare și generoase. Se instalează o nouă conducere, legitimată de votul post-revoluționar al membrilor, Pascal Bentoiu, președinte, Adrian Iorgulescu și Cornel Țăranu - vicepreședinți, care ia inițiativa înființării unui festival de muzică contemporană la București, în 1991. Director artistic va fi numit compozitorul Ștefan Niculescu, iar festivalul se va numi, de atunci, Săptămâna internațională a Muzicii Noi, iar co-organizatori vor fi Ministerul Culturii, Societatea Română de Radio și Conservatorul din București. Există câteva trăsături esențiale ale acestei perioade: reînnodarea relațiilor cu muzicienii din diaspora, care sunt invitați la București și li se vor cânta lucrările. Apoi, apariția unor ansambluri de muzică nouă în toată țara. De asemenea, izbucnirea cu forță a unui filon al componisticii feminine, filon existent deja, dar alimentat acum cu noi nume. În perioada de aderare a României la NATO și la Uniunea Europeană s-au scris foarte multe compoziții. Circulația liberă a persoanelor în spațiul european, fără vize și controale, dar și ascensiunea Internetului și a telefoniei mobile a condus întreaga societate românească către o deschidere informațională fără precedent, iar muzica nu face excepție. În acest sens, bilanțul lucrărilor importante, seminale, este unul impresionant.

  --------  

  1:00:00
• 10 - Anii declinului regimului lui Nicolae Ceaușescu (1978-1989)

  Restricțiile impuse de regim în anii '80 atinseseră în cote inumane. În casele oamenilor era frig, nu erau gaze, lumina și apa se opreau de câteva ori pe zi, alimente nu se găseau, televiziunea emitea două ore zilnic, timp în care se ridicau osanale familiei Ceaușescu. În paralel, România era izolată internațional, iar politica de sistematizare - de demolare încăpățânată a unor monumente arhitectonice și planificare urbanistică megalomană - își urma nestingherită cursul. Un fenomen muzical interesant era în desfășurare: imersiunea în cultura geto-dacă. Ea a constituit, în anii '70, un ferment imaginar pentru mulți creatori și totodată o evaziune din cotidianul trasat de ideologia național-comunistă. Creatorii se refugiau într-un trecut puțin cunoscut, misterios și captivant. Acest refugiu în lumea geto-dacă poate fi înțeles ca reflex al protocronismului de stat sau, mai degrabă, ca subterfugiu cultural, ca strategie de a evita tema cultului personalității prin apelul la tema "patriei", a culturii și a istoriei strămoșești? În anii '80, o nouă generație de compozitori își face simțită prezența, prin opusuri camerale, concertante și vocal-simfonice de anvergură.

  --------  

  59:59
• 09 - Dezghețul ideologic și 'mini-revoluția culturală' ceaușistă (1965-1977)

  Primii ani ai regimului Nicolae Ceaușescu sunt ani de consolidare a puterii acestuia în cadrul partidului comunist. După vehementa atitudine anti-sovietică a lui Ceaușescu privind înăbușirea reformelor mișcării Primăverii de la Praga, politica externă românească va obține victorie după victorie în Occident între 1968-1970, inclusiv favoruri importante de la organismele economice internaționale. Această perioadă între 1965-1971 a fost numită perioada "dezghețului" ideologic. Tinerii compozitori au acces la informație, ascultă noile compoziții ale colegilor din occident, discută despre diversele opțiuni estetice și își definesc stilul propriu. În muzica ușoară are loc un eveniment fondator: în 1968 se organizează prima ediție a festivalului și concursului "Cerbul de Aur" de la Brașov, de unde, pe parcursul anilor, vor fi propulsate talente componistice și interpretative excepționale, iar publicul autohton va asista la o desfășurare internațională de forță: marile vedete ale actualității vin la București. Atitudinea avangardistă își găsește și ea drumul, mai cu opintiri și piedici, în cadrul muzicii simfonice. În aceeași epocă, creatori de forță teoretizează cu aplomb noi tehnici și estetici sonore: Tiberiu Olah, Ștefan Niculescu, Aurel Stroe, Miriam Marbe, Anatol Vieru. O nouă generație de compozitori răsare la finalul anilor '60, cu o "voce" creatoare proprie. Este vorba de pleiada Liviu Glodeanu, Mihai Moldovan, Corneliu Cezar, Corneliu Dan Georgescu, Nicolae Brînduș, Octavian Nemescu. Încet-încet, nu fără opoziții din partea intelectualilor, mai ales a scriitorilor, "mini-revoluția" culturală ceaușistă a reușit să impună protocronismul ca ideologie culturală dominantă. Un moment de vârf al acestei ideologii va fi atins în 1977, odată cu demararea primei ediții a festivalului național "Cântarea României". Bilanțul acestei perioade - între 1965-1977 - este unul impresionant, atât sub raportul calității, cât și sub cel al cantității lucrărilor compuse. Valul avangardist dintre anii 1962-1977 este și el unul foarte viguros, împărțit în patru zone distincte: 1. zona bruitist-texturistă; 2. zona serial-dodecafonică; 3. zona postmodernistă; 4. zona arhetipală.

  --------  

  59:59
• 08 - Radio România: motor și arhivă a creației muzicale românești

  Încă de la începuturile sale în România, la 1 noiembrie 1928, radiofonia și-a evidențiat traseele devenirii sale pornind de la patru idei fundamentale. Aceste patru idei privesc radiofonia ca fiind: 1. reflectarea unei politici culturale a statului român, pentru sprijinirea și promovarea valorilor naționale, incluzând aici valorile științifice, artistice, sociale și politice, căci potențialul propagandistic al radioului nu este de neglijat; 2. informare asupra actualității din toate domeniile; 3. arhivă a culturii auditive (de la muzică la interviuri, știri și emisiuni); și 4. tribună a educației unui public larg. Pornind de la aceste patru idei cardinale, autorul încearcă să urmărească în acest episod câteva dintre componentele radiofoniei în România, precum și să omagieze mari personalități muzicale care și-au pus amprenta asupra muzicii românești și a devenirii acesteia, asumând și postura de oameni de radio.

  --------  

  59:55

Más podcasts de Música

Podcasts a la moda de Música

Acerca de O istorie subiectivă a muzicii românești